Partea I: Unde se nasc întrebările...
Ai crezut vreodată în miracole? Ai fost vreodată un visător? Îți vei aminti întotdeauna ce înseamnă să fii liber? Sau îți vei petrece întreaga viață într-o cușcă, așteptând pe cineva să îți spună că de fapt tu ai cheia?
Te vei preda vreodată cuiva? Sau vei lupta pentru ceea ce iubești cel mai mult? Realizezi că uneori lucrurile nu se termină așa cum ne-am dori? Dar acest final este de fapt cel care ar trebui să fie? Dar ce vei face? Vei încerca să rămâi la același nivel și să asculți ce spune societatea sau îți vei urma propria cale și îi vei face să îți amintească de tine? Ți-ai dori ca lumea doar să vorbească despre tine sau să își amintească de tine? Este atât de greu să faci ceea ce îți dorești și să vezi dacă e lucrul care trebuie? Adică mă gândesc, de ce nu? Ce poți pierde? Este mai bine să te întrebi toată viața ce ar fi putut fi sau să știi asta? Și de ce să îți face planuri gândindu-te ce ar crede părinții, prietenii sau alți oameni cărora nu le pasă de tine oricum?
De ce să nu devi persoana care îți dorești să fii? De ce să nu fii persoana de care toți îți vor aminti?
Iar dacă vrei să faci ceva, unde vei fi dispus să renunți? Ce compromisuri ești pregătit să faci? Unde este punctul tău final? Ce ai face ca să îi salvezi pe cei pe care îi iubești? Ția-i trăi viața în minciună sau ți-ai recunoaște păcatele și ai lăsa să fii torturat de ele?
Vrei să fii diferit? Vrei să începi un război sau să oprești unul? Îți poți imagina moartea unui miracol, dar nașterea unul vis?
Așa m-a torturat mintea mea până când...
