Până te vei întoarce acasă...
Sunt singut în pădure și vântul rece îmi provoacă din ce în ce mai multe dureri. Fug, dar nu stiu de ce. Am senzația că ceva este în spatele meu, dar nu îl pot vedea. Nu știu ce să fac, nu știu unde sunt. Doar că...ce a fost asta? Am auzit ceva. Dar nu mai pot fugi, trebuie să mă opresc sau o să cad la pământ cât mai repede. Voi sta aici să îmi revin. Uite! Este o cioară în copacul acela. Cel puțin nu sunt singur. Se holbează la mine, dar stai...vine din ce în ce mai aproape, ce...oh nu, m-a mușcat și nu se oprește. Doamne, ce se întâmplă aici? Trebuie să fug din nou, dar pasărea aceea e în spatele meu. Inima îmi bate așa de repede și am mâinile pline de sânge. Dar stai, de unde vine tot sângele acela? Nu simt nicio durere. Și de ce îmi văd frățiorul mai mic făcându-mi cu mâna?
-Dylan, unde te duci? Nu fugi de mine! Știi că nu a fost vina mea. Dylan!!! Fac dar ceea ce trebuie. Nu am făcut asta ca să te părăsesc. Cred că am plătit destul pentru ura ta. Uită-te la mine! Sunt aici în genunchi și te implor...
Dintr-o dată fratele meu mai mic apare în fața mea, cu ochii aceia mari și albaștrii care mereu au frânt ceva în interiorul meu când eram plini de lacrimi
-Dylan...
-Știi că eu nu sunt real, dar moartea este. Încearcă să stai departe de ea până când...și dintr-o dată el dispare.
-Până când ce? Dylan?
Aud un foc de arma și mă trezesc. Totul a fost doar un vis. Sunt din nou unde ar trebui să fiu. Cu ceilalți frați de arme ai mei. Acesta este locul unde aparțin. Cel puțin pentru acum. Este de datoria mea să îi protejez pe ceilalți. Șiu că el nu a înțeles, dar știu că m-a iertat. Și am realizat ce încerca să îmi spună: până când te vei întoarce acasă...
