Partea a II a: Când gândurile mi-au evadat...
Eram singur pe stradă. Nu știam de ce, dar nu
mai mersesem la o plimbare noaptea înainte. În timpul zilei oamenii păreau atât
de ocupați, agitați, într-o continuă căutare. Erau gata să renunțe la joburile
lor dacă ar fi găsit ceva mai interesant, plin de aventură. Noaptea nu era
totuși diferită. Străzile erau pline de îndrăgostiți gata de aventură,
pregătiți să se piardă pe ei înșiși, pregătiți pentru orice lucru le scotea în
cale întunericul. Am auzit țipete, răsete, oameni certându-se sau cântând. Era un
amestec de emoție și nebunie, confuzie și frumusețe, simplitate și artă. Ceva în
aer îi dădea orașului un miros specific.
Dar indiferent de cât de mult aș fi vrut, nu
puteam să fac parte din acea imagine. Acele întrebări erau încă în capul meu și
nu știam ce să fac. Ce să aleg. Puteam vedea că lumea mergea mai departe
indiferent de ce aș fi făcut. Dar îmi era teamă că cineva ar fi putut vedea ce
simt, cât de pierdut eram. Un singur cuvânt spus greșit și m-aș fi spart în
sute de bucăți. Eram doar eu și o
decizie. Dar știam că cei puternici ies la suprafață în momente de singurătate.
Dintr-o dată am auzit o chitară. Cum cât
mergeam mai departe, o auzeam mai bine. Jos, pe o stradă, un tânar cânta. Avea câteva
monede și o bancnotă în pălărie. Văzându-i hainele, vechi și murdare, puteai să
îți dai seama că trăia pe stradă, dar felul în care cânta era sublim. Felul în
care degetelui lui se plimbau pe corzi, cum fiecare sunet era ca o frunză ce
cade toamna împreună cu altele și creează tabloul perfect. Felul în care trăia
melodia, se pierdea în cântec ca și cum ar fi fost pe cea mai mare scenă din
lume și toată lumea îl privea. Poate unii nu am înțeles, dar el știa ce
înseamnă să ai o asemenea pasiune. Câteodată pare imposibil de realizat și
renunți și te urăști pentru că ți-ai dorit acel lucru atât de tare și te-ai
rănit, dar apoi realizezi că fără acel lucru nu poți să trăiești. Și am putut
vedea acest lucru în acel băiat.
i-am dat toți banii pe care îi aveam la mine. Avea
nevoie de ei mai mult ca mine. Și apoi, fără să mă mai gândesc, m-am așezat jos
în fața lui. Și mi-am închis ochii. Am uitat de tot și am simțit muzica/ nu mă
mai simțisem niciodată atât de liber și plin de viață, de iubire. Melodia s-a
terminat. Fusese ceva clasic. S-a uitat la mine.
-Poți cânta una din Spania? Am întrebat. Nu am auzit niciuna live. El a
cântat și a fost unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le auzisem
vreodată. L-am lăsat să mă ghideze. Nu mai eram în acel loc. Eram în țara
pasiunii, în țara dansului flamenco. Mă plimbam pe boemele străzi ale
Barcelonei, admirând arhitectura și dansând cu fetele îmbrăcate în rochii
roșii. Era locul perfect să evadezi. Am avut cea mai frumoasă experiență, dar
melodia s-a terminat la un moment dat.
-Știi că nu am mai simțit niciodată așa ceva? I-am
zis tânărului.
-Știu. Și mi-am dat seama că ceva important
urmează să se întâmple și sunteți agitat. În aceste situții oamenii mereu caută
un mod de a evada.
-Cum ți-ai dat seama?
-Întâlnesc mulți oameni în fiecare zi și deși
pot părea diferiți, toși suntem la fel într-un final. Îmi este ușor să citesc
oamenii.
-Dar ai un talent extraordinar, de ce nu îți
cauți un loc de muncă adevărat.
-Nu fac asta pentru bani. O fac pentru oameni,
pentru aceste creaturi pierdute care nu știu încotro se îndreaptă. Uită cât de
important este să te oprești, chiar și pentru o secundă, și să vezi lucrurile
mărunte, să asculți muzica, să trăiești fac asta pentru frumusețea care
trăiește în fiecare dintre noi, dar de care noi uităm. Fac asta pentru oamenii
ca dumneavoastră.
A urmat un moment de liniște. Știam că avea
dreptate.
-Dar de ce? Nimeni nu te înțelege.
-Dumneavoastră ați făcut-o. De multe ori munca
noastră nu va fi apreciată, ideile noastre nu ne vor fi înțelese, dragostea
împărtășită, dar dacă asta vă face fericit, ce spun ceilalți nu mai contează. Trebuie
să ne ascultăm inima, dar să luăm și capul cu noi și vom găsi răspunsuri în
locuri unde vedeam doar întrebări.
-Dar câteodată nu este ușor să alegi.
-Niciodată nu este ușor, dar cel puțin avem de
ales. Nu avem doar un drum, avem atât de multe. Depinde de ceea ce vrem.
Mă gândeam cât de înțelept era acel tânăr. A reușit
să învingă prin muzică, prin artă. M-am ridicat, gata să plec.
-Muțumesc pentru generozitate și pentru că ați
ascultat.
-Eu trebuie să îți mulțumesc pentru că m-ai
învățat o lecție importantă. Am făcut câțiva pași, dar m-a oprit.
-Și ca să știți, indiferent de ce este, in
final totul va fi bine. Și a început să
cânte din nou. Am mai ascultat pentru câteva momente și am plecat. Era încă
destul timp. Ceva se schimbase în mine. Nu știam ce. Am văzut un magazin încă
deschis și am decis să intru. Și aici am realizat care era schimbarea...
