Când te pierzi poți fi întotdeauna găsit...

Era un mic magazin cu diferite obiecte realizate manual și alte obiecte de artă. Când am intrat m-am întrebat cum un loc așa mic poate să aibă așa multe lucruri. Vânzătoarea vorbea cu alt client așa că am început să mă uit prin jur. Era o mulțime de farfurii și pahare pictate, câteva tablouri și brățări, cercei și alte bijuterii. Dar ce mi-a atras ateția au fost câteva obiecte făcute din sticlă. Negre, roșii, albastre, erau unele dintre cele mai frumoase sculpture di sticlă pe care le văzusem.

-Sunt realizate de un artist local. M-am întors. Clientul please. De asemenea și picturile. Este mare păcat că nu avem o galerie de artă aici. Știți, ca cei din afară, să vină lumea șă vadă altfel de lucruri, poate chiar să cumpere. Promovăm prea mult oamenii din afara țării noastre și uităm de proprii artiști, de cei care văd frumusețea în acest loc pe care îl numim acasă. Ce credeți?

Nu știam de ce, dar ceea ce zicea mă fascina. Era ca și cum ar fi trebuit să întâlnesc acei oameni în seara aceea.

-Sunt de accord. Adică, în zilele de azi vrem doar ca viitorii noștrii copii să învețe din ce în ce mai mult. Și nu le oferim alte posibilități. Este ca și cum nu am vrea să îi otrăvim. S-a uitat la mine și a zâmbit.

-Știți, văd o mulțime de oameni trecând pe lângă acest magazine și doar câțiva intrând. Și din aceștia doar puțini înțeleg despre ce este vorba. Am început să îmi dau seama din momentul în care zic câteva cuvinte din ce parte a țării sunt și ce fel de oameni sunt. Și deși vorbim aceeași limbă, dacă întâlnești pe cineva din altă regiune vei vedea cât de diferiți suntem.

-Da, este adevărat.

-Dar să ne întoarcem la ce ziceam, este mare păcat că nu ne încurajăm copiii să fie mai creative. Vedeți, tatăl meu a fost preot și m-a învățat unele dintre cele mai importante lecții în viață. De la el am moștenit talentul de a cânta și de la mama cel de a picta. Am descoperit adevăratele valori și vreau să le împărtășesc cu toți cei care vor să asculte.

Știți, iubesc picture, iubesc arta. Este viața mea, iar pentru un timp a fost jobul meu, dar în viață trebuie să luăm decizii. Trebuie să alegem între lucruri care ne construiesc viața , lucruri pe care le iubim. Și dintre acestea trebuie să le alegem pe cele pe care le iubim cel mai mult. În cazul meu, am ales familia și nu voi regret asta niciodată. Dacă aș fi ales altfel, nu aș fi avut-o pe fata mea acum și pe soțul meu care încă mă încurajează să îmi fac o carieră din pictat.

-Dar de ce nu încercați atunci?

-Pur și simplu nu mai vreau. Nu putem avea totul în viață. Este o cale sau cealaltă. Da, poți încerca să le ai pe ambele, dar pentru mine ar fi prea extenuant. Sunt prea bătrână pentru asta. Mi-am ales deja calea și așa trebuie să fie.

Am văzut lacrimi în ochii ei și știam că spunea adevărul. Era fericită cu viața ei, așa cum era. Eram și eu gata să plâng, dar m-am abținut și am schimbat subiectul.

-Îmi pare rău pentru…aș dori să cumpăr cutiuța aceasta pentru bijuterii.

-Da, desigur. Imediat să o împachetez. În timp ce făcea asta mi-a mai zis un lucru important. Nu fi speriată să încerci ceva nou! Viața are ceva bun pentru fiecare dintre noi și dacă așa trebuie să fie…ei bine, trăiește viața aceea cât mai înțelept posibil.  Mi-a dat cutia și m-a privit în ochi. Și nu uita să îți încurajezi copiii să le placă arta! Cel puțin ca un hobby!

-Nu o să uit! Mulțumesc! I-am dat banii și am plecat. Era o noapte așa frumoasă afară. Cerul, stelele, vântul, zgomotul, oamenii…muzica, oh da, muzica. Puteam simți orice. Era superb, atât de real, atât de simplu. Era exact cum trebuia să fie.

Am găsit o banca și am stat acolo, comtemplând lumea. Am vrut să văd cutia aceea din nou și am rupt hârtia, dar când am deschis-o am găsit înauntrul ei un semn de carte lucrat manual pe care scria: IUBEȘTE.VISEAZĂ.TRĂIEȘTE.SIMTE.CITEȘTE.SCRIE.JOACĂ.DANSEAZĂ.CÂNTĂ.ASCULTĂ.și încearcă să faci asta mai des.

Am mers acasă fericit. Când m-am trezit a doua zi, știam care era decizia mea și ce trebuia să fac. Am plecat spre același magazine, dar nu l-am putut găsi. Am crezut că era locul greșit, dar apoi am căutat fiecare stradă, am întrebat oamenii de el, dar nimeni nu știa de ce vorbesc. Eram atât de confuz și am crezut că a fost un vis, dar apoi am găsit semnul de carte în portofel și atunci am știut.

Era adevărat locul, dar numai cei ce erau pierduți îl puteau vedea. Iar eu nu mai eram pierdut…